Reglementări adunări publice/competiții sportive

 

Asigurarea masurilor de ordine publica cu ocazia desfasurarii manifestarilor sportive are la baza prevederile CONVENTIEI EUROPENE, privind violenta si iesirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestatiilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptata la Strasbourg la data de 19.08.1985, ratificata prin Legea nr.53/1998.

Masuri ce vor fi luate de catre fortele de ordine si clubul organizator

Cu o zi înainte de disputarea meciului, organizatorul va supraveghea stadionul si va efectua un control riguros în vederea depistarii obiectelor periculoase ascunse în incinta.

Fortele de ordine vor efectua verificari amanuntite în perimetrul stadionului pentru depistarea obiectelor periculoase si vor realiza dispozitivele specifice în functie de gradul de risc al competitiei.

Reguli privind vânzarea biletelor 

Biletele puse în vânzare de catre organizator vor avea tiparite sectorul si numarul locului, iar seriile acestora vor fi comunicate comandantului actiunii de asigurare a ordinii la stadion.

Organizatorul va distribui bilete astfel încât sa se realizeze o separare optima a suporterilor celor doua echipe pe stadion în acest scop un sector al stadionului va fi rezervat pentru suporterii echipei oaspete, acestora sa li se vânda bilete numai la acel sector.

Totalul biletelor puse în vânzare nu va depasi 90% din capacitatea stadioanelor, iar în ziua meciului vânzarea biletelor va fi limitata la doua de persoana si nu vor fi puse spre vânzare la casele de bilete din incinta stadionului.

În conformitate cu reglementarile U.E.F.A. toate meciurile trebuie sa se joace doar în fata spectatorilor asezati.

Daca se constata ca au aparut în circulatie bilete false organizatorii vor informa fortele de ordine pentru a fi luate masurile legale ce se impun.

În raport cu cererile echipelor vizitatoare si de modul cum sunt cunoscuti suporterii acestora, organizatorul poate hotarî numarul de bilete ce va fi vândut acestora.

În interesul securitatii pe stadioane, pe traseele de afluire / defluire a spectatorilor, cluburile vor emite legitimatii cu poza care vor cuprinde si datele personale ale respectivului.

Masuri privind folosirea materialelor de publicitate vizuale folosite de catre spectatorii si comportamentul etic al acestora.

În spiritul fair-play si în exercitarea responsabilitatilor legate de valorile sportului, cluburile gazda sau oaspeti sunt obligate sa interzica pr op riilor suporteri, arborarea în stadioane a inscriptiilor, banerelor, pancardelor , steagurilor sau a altor materiale de publicitate vizuala care incita la violenta, denigrarea tarii si a natiunii, la ura nationala, rasiala, religioasa, la discriminarii de orice fel si violenta publica, precum si manifestari obscene contare bunelor moravuri.

În cazul în care astfel de manifestari sau arborari a materialului de publicitate vizuala aduc ofensa sau incita la violenta , ura rasiala etc, fortele de ordine vor lua masurile legale ce se impun pentru eliminarea respectivele materiale si evacuarea spectatorilor în cauza.

În acelasi scop, arbitrii jocurilor la care apar sau se produc astfel de evenimente vor aplica prevederile art.32 alin. 3-5 din "Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice" - editia 1999.

Comunicari catre public

Prin intermediul mass-media, organizatorul va anunta modul de procurare a biletelor, masurile de interdictie, ora de desfasurare a meciului, ora deschiderii stadionului si alte masuri stabilite pentru prevenirea incidentelor.

In programul meciului sau pe spatele biletului se vor tipari urmatoarele recomandari care vor fi aduse la cunostinta spectatorilor si prin statiile de amplificare a stadionului.

•  Sa se abtina de a aduce la stadion artificii, petarde, sticle ori cutii metalice, bauturi alcoolice;

•  Sa nu arunce cu obiecte în teren;

•  Sa nu se intre pe terenul de joc;

•  Sa nu depaseasca limitele decentei sportive în manifestarea sentimentelor lor de bucurie sau dezaprobare;

•  Sa acorde sprijin fortelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de mentinere a ordinii publice;

•  Sa pastreze buna reputatie a echipelor favorite printr-un comportament responsabil.

Pentru atentionarea si calmarea grupurilor de suporteri, care manifesta sau încalca regulile de comportare în incinta stadionului, crainicul stadionului poate interveni la statiile de amplificare ori de câte ori este nevoie.

 

Spectatorii sunt obligati :

  • Sã respecte cu strictete mãsurile stabilite de organizatori si fortele de ordine, pe traseele de deplasare cãtre/de la locurile de desfãsurare a competitiilor si jocurilor sportive, în apropierea si în interiorul bazelor sportive.
  • La solicitarea fortelor de ordine sau a personalului de ordine si sigurantã, spectatorii au obligatia de a prezenta documentele de acces si, dupã caz, actele de identitate.
  • Spectatorii au obligatia de a prezenta, la solicitarea fortelor de ordine sau a personalului de ordine si sigurantã, materialele de publicitate vizualã aflate asupra lor.
  • În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligati sã respecte ordinea, siguranta si regulile stabilite de organizator.
  • Spectatorului care refuzã sã se supunã controlului corporal sumar si al bagajelor, efectuat de personalul de ordine si sigurantã, sau care sãvârseste, înainte de a intra în arena sportivã ori în momentul intrãrii, fapte de naturã penalã sau contraventionalã în legãturã cu competitia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivã.

 

Liga Profesionista de Fotbal (L.P.F.) reprezinta structurile sportive constituite pe niveluri competitionale, prin asocierea cluburilor profesioniste de fotbal participante la campionatul national divizionar respectiv ( A, B sau C ) si sunt subordonate Federatiei Române de Fotbal (F.R.F.), având ca atributii:

  • clubul organizator va comunica cu cel putin 3 zile înainte de desfasurarea meciului, unitatii de jandarmi competente teritorial, data si ora de desfasurare, localitatea, stadionul si masurile organizatorice luate;
  • clubul organizator împreuna cu unitatea de jandarmi competenta teritorial vor întocmi protocoale în care se vor stabili raspunderi concrete pentru fiecare dintre parti;
  • în situatia în care o competitie are loc pe teren neutru, echipele participante sunt coorganizatoare, iar clubul care are în administrare stadionul are obligatia sa puna la dispozitie toate instalatiile si dotarile prevazute în " Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice " ;
  • clubul organizator împreuna cu unitatea de jandarmi competenta teritorial vor întocmi protocoale în care se vor stabili raspunderi concrete pentru fiecare dintre parti.

 

Federatia Româna de Fotbal (F.R.F.) este persoana juridica (dobândita în conditiile legii) de drept privat, de utilitate publica, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial si este constituita prin asocierea cluburilor afiliate si asociatiilor judetene de fotbal si a municipiului Bucuresti .

Întâlnirile internationale oficiale pe care echipa nationala a României le sustine cu selectionatele similare din alte tari, întâlnirile echipelor de club din cadrul cupelor europene precum si alte meciuri din calendarul U.E.F.A. sunt considerate meciuri cu risc ridicat, daca sunt întrunite una sau mai multe din conditiile de mai jos:

  • întâlnirea este declarata astfel din cauza incidentelor provocate anterior de una din echipe sau daca Federatia Româna de Fotbal stabileste gradul de risc;
  • se solicita sau se accepta ca echipa oaspete sa obtina 10% din totalul biletelor sau numarul spectatorilor echipei oaspete sa fie mai mare de 3000.;
  • se anticipeaza ca în tribunele stadionului vor fi mai mult de 25.000 de spectatori;
  • se anticipeaza ca meciul va atrage un numar important de emigranti sau rezidenti ai echipelor vizitatoare sau se disputa meciuri cu echipele apartinând tarilor vecine.
  • pentru competitiile sportive internationale, precum si pentru manifestarile sportive internationale, declararea prealabila este obligatorie , indiferent de locul de desfasurare a acestora.

În acest sens, Federatia Româna de Fotbal si clubul organizator vor comunica cu cel putin 10 zile înainte Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - Direcțtia Ordine și Siguranță Publică, data si ora de desfasurare, localitatea, stadionul si masurile organizatorice luate.

Federatia Româna de Fotbal sau clubul organizator, împreuna cu unitatea de jandarmi competenta teritorial vor întocmi protocoale în care se vor stabili raspunderi concrete pentru fiecare dintre parti.